Descoperire macabră într-o comună din Mehedinți.
Un bărbat a fost găsit mâncat de animalele salbatice.
Victima fusese dată dispărută în urmă cu 11 zile, de familia sa.
După multiple căutări ale polițiștilor, bărbatul a fost găsit fără viață, în condiții deplorabile. Trupul neînsuflețit era de nerecunoscut.
Cadavrul a fost descoperit în zona aerodromului Drobeta, situat în comuna Prunișor.
Corpul, sfâșiat de animale, a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie.
Cercetările continuă în acest caz, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.