Încercarea lui Constantin Rădulescu de a prelua drumul „Loviștei”, respectiv DN7 D, în administrarea Consiliului Județean Vâlcea, pare să nu fi fost agreată de fostul Guvern.
Neoficial, președintele a aflat că drumul nu a fost prevăzut în planul de investiții al CNAIR, pe anul 2021.
Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea
Astfel că, printr-o adresă oficială, Rădulescu a solicitat actualului Guvern să reanalizeze solicitarea de preluare a drumului național în administrarea Consiliului Județean Vâlcea. Pentru asfaltarea acestui drum de pământ, care traversează Țara Loviștei, administrația și-a propus să acceseze fonduri europene.
Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea
Drumul Național 7 D are o poveste uimitoare. Acesta este un traseu prin Țara Loviștei, care inițial a fost drum județean, pe care vâlcenii l-au transformat în drum naţional, fiind ferm convinşi că în acest fel va fi în sfârșit asfaltat. Însă, de atunci au trecut mai bine de 15 ani, iar porțiunea respectivă de drum este, în continuare, plină de mocirlă, praf și gropi.