Americanii Darien McClain (23 de ani) şi Kevin Allen (25 de ani) se vor întoarce în Sala Polivalentă din Târgu Jiu. Secţia de baschet a CSM a anunţat, joi, că ambii jucători s-au înţeles cu trupa gorjeană pentru sezonul 2020/2021.
McClain evoluează pe poziţiile 1 şi 2 şi a jucat pentru echipa pregătită de Claudiu Alionescu şi în sezonul trecut.
Kevin Allen este o mai veche cunoştiinţă a gorjenilor. Pivotul a impresionat în maioul ACS Târgu Jiu şi revine în oraşul nostru din prima ligă albaneză.
La CSM Târgu Jiu sunt aşteptaţi alţi doi baschetbalişti străini.