Peste 200 de concedieri la Ford Craiova

0
10

O treime dintre angajații fabricii Ford Craiova, cu contracte de muncă pe perioadă determinată, vor fi dați afară. Este vorba despre aproximativ 200 de persoane din totalul de 670 de salariați cu acest tip de contract.
Neprelungirea contractelor se face săptămânal, în funcție de data expirării acestora. Producătorul de mașini a afirmat că este obligat să ia această măsură pe fondul crizei economice generate de epidemia de coronavirus, fără să ofere alte amănunte. Ford a închis fabrica de la Craiova pe data de 19 martie, din cauza pandemiei de COVID-19 și a reluat producţia pe 18 mai.
„Compania noastră revizuieşte constant nevoile de angajare pe baza cererii pieţei şi a eficienţei procesului de producţie. Având în vedere situaţia actuală a industriei în care operăm, confirmăm faptul că o parte dintre contractele individuale de muncă pe perioadă determinată ale unor angajaţi de la fabrica Ford din Craiova nu vor fi prelungite. Din raţiuni de confidenţialitate, nu putem furniza informaţii suplimentare”, au declarat reprezentanții Ford România.

Ford Craiova are aproximativ 6.300 de angajați.
De la începutul anului, în condițiile în care producția a fost oprită 40 de zile din cauza pandemiei de coronavirus, uzina auto a produs 62.000 de mașini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.