Ministrul Vela a venit să ajute oamenii din Valea Jiului, dar s-a luat la ceartă cu primarii PSD!

0
171

Marcel Vela, ministrul de Interne, a ajuns la inundațiile catastrofale de vineri din Valea Jiului și, la Lupeni s-a luat la ceartă cu primarii PSD. Discuțiile contradictorii au avut loc în urma unor declarații făcute de ministrul Vela prin care susține că primarii din opoziție ar fi făcut altceva cu banii de la inundații, iar de aici a stârnit o adevărată reacție a acestora, mai ales că toți așteptau să vorbească despre măsurile ce trebuie luate imediat.

Deși apele au luat drumuri și au făcut prăpăd, ministrul Vela l-a luat la întrebări pe primarul PSD. Vela voia să știe unde sunt banii care trebuiau păstrați pentru inundații. Acesta i-a mai rugat pe primari și viceprimari să fie aproape de oameni și să facă evaluările pagubelor produse de inundații cât mai repede.
Ministrul a mai dat asigurări că barajul de la Valea de Pești este în siguranță și că, în urma analizei pe care a făcut-o la fața locului a constatat că acesta a salvat multe locuințe din aval. De asemenea, Vela a mai precizat că pompierii hunedoreni au fost sprijiniţi de colegi din judeţele Timiş, Caraş şi Sibiu care au adus în zona afectată de inundaţii, 14 mijloace tehnice.

Marcel Vela, ministrul de Interne:

În timpul inundațiilor au fost evacuaţi peste 300 de locuitori și au fost distruse mai multe poduri şi podeţe. De asemenea, au fost inundate aproape 350 de gospodării şi terenuri agricole. Marcel Vela a dispus măsuri, cu ocazia deplasării sale în această zonă, atât pentru siguranţa oamenilor afectaţi de viituri, cât şi pentru diminuarea pagubelor produse de revărsarea Jiului de Vest, care a afectat localităţile Lupeni, Valea de Brazi, Uricani, Câmpul lui Neag şi Aninoasa.


Casiana Hîncu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.