Problemele angajaților CEO, analizate săptămâna aceasta

0
324

Administrația și sindicatele din Complexul Energetic Oltenia se vor întâlni săptămâna aceasta pentru a dezbate problemele salariaților companiei.
Discuțiile se vor purta miercuri în cadrul Comisiei Mixte a CEO.
Din Comisie fac parte șefii colosului energetic, respectiv membrii Directoratului și liderii celor patru federații reprezentative la nivel de companie.
Gazda Comisiei Mixte va fi Sucursala Electrocentrale de la Rovinari. Negocierile vor debuta la ora 10,00. Între temele de negociere vor fi: 1.Aprobarea Regulamentului pentru achiziţionarea de cărbune pentru încălzire de către salariații; 2.Aprobarea Regulamentului privind acordarea voucherelor de vacanţă pentru anul 2020; 3.Aprobarea Regulamentului privind acordarea ajutoarelor pentru boli grave şi incurabile; 4.Informare privind reluarea negocierilor Contractului Cotectiv de Muncă al Societăţii Complexul Energetic Oltenia SA.; 5.Informare privind Programul de restructurare al CE OItenia S.A.; 6.Analiza solicitărilor privind angajarea unor persoane, membri ai famililor salariaţilor decedaţi, conform prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă al societăţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.