Claude Dielna, fostul fundaş central al lui Dinamo, a semnat cu Universitatea Craiova. Apărătorul central francez va juca în Bănie până în vară.
În vârstă de 32 de ani, Dielna vine la Craiova liber de contract. Francezul va purta tricolul cu numărul 4.
Fundaşul a evoluat ultima oară în MLS, la New England Revolution și Portland Timbers. În cariera sa, a mai trecut pe la echipele precum Lorient, Olympiacos Pireu, Ajaccio, Sheffield Wednesday sau Slovan Bratislava. Apărătorul central a declarat că vrea titlul cu Universitatea.
Claude Dielna, Universitatea Craiova
Dielna are tatuat pe umăr un leu, iar “regele junglei” este şi simbolul oltenilor.
Claude Dielna, Universitatea Craiova
Dielna va fi prezentat publicului oltean la meciul cu CFR Cluj, duminică, de la ora 20.00. Contractul său are opţiune de prelungire la vară.