Un gorjean băut şi fără permis s-a oprit cu maşina în gard

0
22

Un bărbat de 31 de ani, din Târgu Jiu, a intrat în colimatorul poliţiştilor după ce a provocat un accident pe DN 6B, în localitatea doljeană Negoieşti.
Tânărul gorjean, care nici măcar nu are permis, este cercetat de poliţişti după ce a lovit un gard. Acesta a pierdut controlul direcţiei, a ieşit de pe şosea şi s-a ales cu maşina suspendată pe construcţia din beton. Accidentul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, deoarece şoferul nu a redus viteza de deplasare.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Mai mult decât atât, gorjeanul băuse înainte de a se urca la volan.
Cel care a provocat accidentul s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.