Cercetaţi pentru că au vândut aur fals

0
148

Au pretins că vând obiecte din aur şi s-au ales cu dosar penal. Două persoane de etnie romă au înselat un bărbat din orașul Strehaia, judetul Mehedinți.
Potrivit primelor informaţii oferite de IPJ Mehedinţi, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șimian au fost sesizați, ieri, de un bărbat de 48 ani, din orașul Strehaia, despre faptul că două persoane necunoscute, de etnie romă, i-au oferit spre vanzare, contra sumei de 600 lei, trei obiecte de culoare galbena, pretinzând că sunt din aur.
Bărbatul a constatat că acestea nu erau confecționate dintr-un material prețios, motiv pentru care a sesizat Poliția, indicând autoturismul cu care aceștia se deplasează către Drobeta Turnu Severin.
La scurt timp, polițiștii au reușit identificarea în trafic a autovehiculului care era condus de un bărbat de 50 ani, iar pe bancheta din dreapta față se afla o altă persoană de 27 ani.
Persoanele respective au fost recunoscute de partea vatamată ca fiind cele care i-au vândut obiectele amintite, acestea restituindu-i apelantului suma de bani achitată pentru cele trei obiecte.
În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracţiunii de înșelăciune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.