Posibil criminal în serie din Caracal, prins de poliţişti

0
486

Principalul suspect în cazul dispariției celor două fete de la Caracal, în casa căruia s-au găsit oseminte umane și haine, a fost arestat de oamenii legii.
Poliţiştii au descins vineri-dimineaţă la o locuinţă din municipiul Caracal, în dosarul deschis în urma dispariţiei adolescentei Alexandra Măceşeanu. Alexandra Măceşeanu de 15 ani şi Mihaela Luiza Melencu de 19 ani au fost văzute ultima dată în timp ce erau luate la ocazie. Bărbatul respectiv este cel care s-ar fi aflat la volan.
Din primele informaţii suspectul ar putea fi un criminal în serie. Anchetatorii au găsit rămășițe de la nu mai puțin de patru cadavre. Este vorba despre un bărbat de 65 de ani, din Caracal, cunoscut drept ”George Popicu”, la care s-ar fi găsit deja hainele fetei de 15 ani, din localitatea Dobrosloveni, dar și mai multe oase calcinate, într-un butoi mecanic.
Potrivit presei centrale, bărbatul locuiește singur, copiii și soția acestuia fiind plecați în străinătate. Acesta era pensionar și, de ceva vreme, se ocupa cu micul comerț prin târguri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.