Pintea propune retragerea acreditării spitalului din Târgu Jiu

0
504

Sorina Pintea va propune retragerea acreditării spitalelor de urgenţă din Târgu Jiu şi Ploieşti
Ministrul Sănătăţii a spus luni că va propune Autorităţii Naţionale pentru Management al Calităţii în Sănătate retragerea acreditării spitalelor controlate săptămâna trecută – Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.
Pintea a explicat că acest lucru înseamnă un nou proces de acreditare pentru cele două spitale.
„Voi face o informare către agenţie vizavi de neregularităţile pe care le-am constat vizitând spitalul, o parte din secţiile spitalului, şi sunt convinsă că vor lua măsurile care se impun referitor la anumiţi indicatori care posibil în momentul evaluării să fie conformi, nu mai sunt. Ministrul Sănătăţii nu poate să ceară imperativ, poate să propună. Asta am să fac”, a spus Sorina Pintea, prezentă la conferinţa „Gravele probleme din sănătate. Cât de bolnav este sistemul”.
Ministrul Sănătăţii a precizat că verificările făcute la spitale nu au fost un „exerciţiu de imagine”, iar în timpul controalelor a întâlnit „blazare”.
Pintea a facut o vizită inopinată la Spitalul Județean Gorj în seara zilei de 26 martie, ca urmare a unor sesizări privind nereguli din cadrul acestei unități sanitare. De asemenea, ministrul Sănătății a stat de vorba cu personalul medical prezent în spital la acea oră, precum și cu câțiva pacienți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here