Surse: ALDE îl vrea pe Rotaru în fruntea CEO

0
279

ALDE Gorj ar vrea un şef nou la Complexul Energetic Oltenia.
Potrivit unor surse apropiate formaţiunii politice, fostul deputat Răzvan Rotaru este numele avansat de partid pentru a prelua conducerea companiei.
Se pare că actualul director de la CEO, Sorin Boza, nu este pe placul politicienilor de la ALDE. Managerul şi-a atras mai multe critici de la reprezentanţii liberalilor. Când încă reprezenta formaţiunea politică, senatorul de Gorj, Scarlat Iriza, a declarat că îi va cere ministrului Energiei înlocuirea lui Boza. De asemenea, primarul din Rovinari, Robert Filip, este nemulţumit de actuala conducerea a CEO, mai ales de când a aflat că depozitul de la Roşia ar putea fi redeschis.
Un raport al Corpului de Control venit de la Ministerul Energiei ar fi semnalat pierderi mari la complex.
Fostul deputat PP DD, Răzvan Rotaru, a trecut la ALDE Gorj în primăvara anului trecut. Acesta a mai bifat şi alte formaţiuni politice, ca PMP, UNPR sau PP-DD. Rotaru a plecat în Parlament de pe postul de inginer IT la Divizia Miniera din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here