Anumiţi sindicalişti cred că s-a pus cruce armonizării salariilor în CEO

0
45

O parte a sindicaliştilor din Complexul Energetic Oltenia(CEO) consideră că nu mai sunt şanse să aibă loc echilibrări de salarii la companie.
Semnalul ar fi fost dat în această săptămână când a fost amânată armonizarea lefurilor.
În acest sens a fost semnat un acord între sindicate şi administraţia Complexului Energetic Oltenia.
Nemulţumirile sunt majore în rândul Federaţiei Naţionale Mine Energie, mai ales că, de câteva luni, sindicalişti din federaţie au vorbit despre necesitatea majorării unor salarii mici.
Nu este cazul pentru că discuţiile au fost amânate pentru luna ianuarie a anului viitor.
Tot atunci vor trebui însă rezolvate şi alte probleme: Este vorba de noua grilă de salarii, noul contract colectiv de muncă, problemele legate de noua legislaţie fiscală şi altele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here