Investitorii care au început să vină în Gorj aleargă după muncitori

0
5

Firmele care au început să investească în judeţul Gorj se luptă pentru forţa de muncă. În ultimul an au sosit în Gorj 6 – 7 investitori care au anunţat că vor avea nevoie de sute de lucrători.
Cei mai mulţi agenţi economici noi sunt concentraţi pe platforma industrială de la Rostramo, unde numărul angajărilor se va apropia de 2.000 de persoane.
De asemenea, la Târgu Jiu va face o investiţie compania care a cumpărat fosta Avicola şi care va avea nevoie de 700 de lucrători.
Nu în ultimul rând, firma Leoni, care a înlocuit Pirelli la Bumbeşti-Jiu, a făcut public faptul că va angaja 500 de persoane.
Mai este în tatonări pentru municipiul Târgu Jiu, firma de volane care a dechis un punct de lucru la Rovinari.
Şi aici va fi nevoie de câteva sute de persoane.
Având în vedere că în Gorj sunt oficial peste 8.000 de şomeri cu acte, indemnizaţi sau neindemnizaţi, investitorii ar avea de unde să aleagă lucrători.
Pe de altă parte concurenţa între agenţii economici ar putea fi în avantajul viitorilor muncitori, în ceea ce priveşte oferte mai bune de salarizare şi beneficii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here