Egal pe caniculă!

0
14

Pandurii Târgu Jiu nu a putut scoate decât un rezultat de egalitate la Piteşti în prima etapă a ligii secunde.
Pe o căldură sufocantă, gorjenii şi FC Argeş nu au găsit drumul spre gol, deşi oportunităţile mari nu au lipsit.
Gazdele au bifat prima ocazie importantă în minutul 40, când Şerban a tras peste poartă dintr-o poziţie ideală.
Înainte de pauză, Şendroiu a lovit bara cu un şut din marginea careului mare (`43).
Alb-violeţii au accentuat presiunea în ultimele minute ale partidei, iar Năstăsie a irosit o oportunitate uriaşă după o respingere a lui Stanca, fotbalistul piteştean trimiţând balonul peste poarta goală din numai 4 metri (`80).

“A fost un joc destul de bun din partea ambelor echipe, ţinând cont şi de temperatura care a fost afară. Rezultatul cred că a fost echitabil. Situaţia la noi este incertă, dar sper ca problemele să se rezolve până la urmă”, a spus secundul Dorian Gugu, prezent la conferinţă în locul lui Mihai Teja.
În altă ordine de idei, Teja este pe picior de plecare de la Târgu Jiu, iar în locul său ar putea rămâne alt secund, Marcel Ploaie.

Pandurii Târgu Jiu – FC Argeş: 0-0
FC Argeș: Popescu – I. Şerban, Cruceru (46, Bîrzan), Vişa, Panait, A. Popa (`65, David), Cotigă (cpt.), Torişte, I. Năstăsie, C. Stoica (`61, Nilă), Şerbănică. Antrenor: Iordan Eftimie.
Pandurii: Stanca – Vodă, D. Ciobanu, D. Lung, Drugă (`70, Vasilescu), D. Pîrvulescu (`53, Raiciu), Zaina, Cocîrlă (`58, Dodoi), Trifu, C. Rus, Şendroiu. Antrenor: Mihai Teja.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here