Eveniment de amploare la Curtişoara

0
390

Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj-Curtișoara va găzdui în data de 23 iulie evenimentul cultural ”Brâncuși-poezie, lumină și culoare”, ce face parte din seria de manifestări cuprinse în cadrul Școlii Internaționale pentru Artă„Reflecții ale moștenirii culturale în arta lui Constantin Brâncuși”.
Evenimentul este organizat de către Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, în parteneriat cu Clusterul Inter-Regional pentru Industrii Culturale „Țara Litua”, Academia Internațională „Mihai Eminescu” și Centrul Internațional pentru Artă și Creaţie ”Constantin Brâncuși”, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj, Primăriei Bumbești-Jiu și al Consiliului Județean Dolj.
Ediția din acest an este dedicată marelui sculptor Constantin Brâncuși și se desfășoară în perioada 20-30 iulie în localitățile Craiova/Mușetești/Peștișani/Bumbești-Jiu/Târgu Jiu/Drobeta-Turnu Severin.

AGENDA
„Brâncuși – poezie, lumină si culoare”
23 iulie 2016,Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj, Bumbești- Jiu
17.00-17.30- Sosirea invitaților
17.30-18.00: Deschiderea evenimentului
Moderator:
Prof.univ.dr. Ion DEACONESCU, Președinte Școala Internațională pentru Artă, Clusterul Inter-Regional pentru Industrii Culturale „Țara Litua”
Alocuțiuni:
 Ing. Cosmin-Mihai POPESCU, Președinte, Consiliul Județean, Gorj
 Gheorghe PARASCHIVU, Prefect, InstituțiaPrefectului Gorj
 Ing. Constantin BOBARU, Primar, Primăria Bumbești Jiu
 Arh. Mircea DOBRINESCU, Director, Școala Internaționalăpentru Artă

18.00- 19.00: Recital:

 Ilie GHEORGHE, actor, TeatrulNațional din Craiova
 Prof.univ.dr. Cătălin BORDEIANU, Universitatea de Studii Economice și Politice Europene “Constantin Stere”, Moldova
 Nicu CIOBANU, Director al Casei de Presă şi Editură „Libertatea”
 Prof.univ.dr. Cristian Tiberiu POPESCU, Director Centrul pentru Adolescenții cu Dotare Intelectuală Superioară
 Prof.Costică BARBU, Universitatea din Craiova

19.00- 20.00: Dineu muntenesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here