Se schimbă legea: Diriginte de şantier pentru construcţii!

0
75

Sfârşitul lunii august vine cu veşti proaste pentru cei care vor să-şi contruiască o locuinţă.
Mai exact, nicio casă nu mai poate fi construită fără angajarea unui diriginte de şantier.
Toate persoanele, inclusiv cele de la ţară, vor fi nevoite să angajeze un astfel de om, care să verifice calitatea lucrărilor, se arată ȋntr-un act normativ ce va intra ȋn vigoare la sfârşitul acestei luni.
În cazul lucrărilor care vor fi făcute fără ca proiectele tehnice să fie verificate de specialişti atestaţi, amenzile aplicabile vor fi cuprinse ȋntre 10.000 şi 20.000 de lei.
Totuşi, actul normativ prevede că, în mediul rural şi în satele ce aparţin oraşelor, sunt exceptate de aceste reguli locuinţele cu parter şi parter plus un etaj, precum şi anexele gospodăreşti.
De asemenea, inspectorii nu vor controla nici construcţiile provizorii şi lucrările care se pot face fără a fi necesară o autorizaţie de construire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here